Ce pregatesc chinezii?

Structuri vaste neidentificate au fost descoperite de sateliţi în deşertul Gobi, ridicând semne de întrebare despre ce anume ar putea construi China în acea regiune, folosită în special de armată, pentru programele spaţiale şi cele nucleare.Într-o fotografie din 2007, blocuri de mărimea unor containere de transport maritim erau atent aranjate în cerc. Într-o imagine mai recentă, blocurile apar împrăştiate la o distanţă de aproape cinci kilometri distanţă faţă de locul iniţial.

O altă imagine prezintă o serie de containere metalice pline cu ceea ce par a fi resturi de vehicule explodate, în timp ce alta prezintă o grilă complicată, lungă de aproximativ 29 de kilometri.Toate locurile sunt la graniţa provinciilor Gansu şi Xinjiang, la aproximativ 160 de kilometri de Jiuquan, sediul central al programului spaţial al Chinei.

Scopul acestor structuri este necunoscut, dar unii experţi au sugerat că acestea ar putea fi zone optice de testare pentru rachete, simulând astfel reţele de străzi din oraşe.Tim Ripley, un expert în apărare de la Jane’s Defence Weekly, a comparat aceste structuri cu cele din Nevada, unde se află baza secretă a SUA, Area 51.

“Imaginea cercurilor arată foarte asemănător cu o zonă de testare a rachetelor, cu ţintă şi instrumente prevăzute pentru a înregistra efectele armelor”, a declarat Tim Ripley.

 

Posted on November 15, 2011, in News and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: