Noi bombe imbatabile

Forţele terestre americane au efectuat joi cu succes primul test al unei bombe hipersonice mobile care va conferi Statelor Unite capacitatea de a lovi ţinte de oriunde din lume în decurs de o oră, a anunţat Pentagonul.

Lansat de o rachetă la Hawaii la ora 11.30 GMT (13.30 ora României), dispozitivul a planat în straturile superioare ale atmosferei, deasupra Pacificului, “cu o viteză supersonică”, după care a ajuns pe atolul Kwajalein din insulele Marshall, a anunţat Pentagonul într-un comunicat.

În accepţiunea comunităţii ştiinţifice o viteză hipersonică este superioară celei de Mach 5 (de cinci ori viteza sunetului, respectiv peste 6.000 de kilometri pe oră).Kwajalein este situat la aproximativ 4.000 de kilometri sud-vest de Hawaii. Pentagonul nu a precizat cu ce viteză se deplasa dispozitivul, care, spre deosebire de o rachetă, este manevrabil.

Obiectivul acestui prim test este acumularea unor date despre zborurile hipersonice, în special în materie de “navigare, ghidare, control şi protecţie termică”, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, locotenent-colonel Melinda Morgan.

Acest proiect, numit Armă hipersonică avansată (AHW – “Advanced Hypersonic Weapon”), este o componentă a programului de “atac mondial rapid” destinat furnizării armatei americane a mijloacelor de atacare a unor ţinte aflate la capătul celălalt al lumii cu arme convenţionale, în decurs de o oră.

Pentagonul a prevăzut un buget de 239,9 milioane de dolari în 2011 pentru acest program, dintre care 69 de milioane pentru bomba testată joi.

Posted on November 18, 2011, in News and tagged , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: