Noua moda la rochia de mireasa!

Bucureştenii care au trecut sâmbătă pe la fântâna de la Universitate şi pe bulevardul Magheru au fost surprinşi să vadă un marş neobişnuit la care au luat parte 50 de tinere, ce întruchipau nişte mirese în colivii, într-o acţiune de promovare a filmului “Dacă bobul nu moare” de Sinisa Dragin.

Cele 50 de fete, studente la sociologie în cadrul Universităţii Bucureşti, purtau fiecare câte o pânză albă de la gât până la pământ, pe care erau pictate cu negru nişte gratii, şi câte un mic voal de mireasă pe cap.

Ele au defilat în şir indian începând cu ora 11.45 de la fântâna de la Universitate spre Piaţa Romană, mergând când pe un trotuar când pe altul şi fiind însoţite de persoane din echipa filmului “Dacă bobul nu moare”, care împărţeau pliante trecătorilor.Celor mai mulţi trecători le era neclar ce se întâmplă şi nu erau lămuriţi nici consultând pliantul care anunţa premiera oficială a filmului, luni, la Cinema Studio, fără a prezenta însă subiectul filmului, pentru a se înţelege exact legătura dintre peliculă şi acţiunea de promovare.Pe de altă parte, oamenii erau surprinşi de neobişnuitul convoi şi de mulţimea camerelor de filmat ale televiziunilor. Mai mulţi trecători au filmat manifestarea, în timp ce doi turişti chiar au ţinut să se fotografieze cu neobişnuitele mirese.

“Marşul coliviilor” s-a oprit în faţa cinematografului Studio, unde miresele au explicat mesajul social al filmului, legat de traficul de fiinţe umane. “Dacă bobul nu moare”, un film cu o puternică tematică socială, spune povestea a doi taţi – un român care îşi caută fiica forţată să se prostitueze în Kosovo şi un sârb care caută cadavrul băiatului său omorât într-un accident în România -, care se întâlnesc pe Dunăre.

Promovarea inedită a filmului, sâmbătă, prin intermediul marşului celor 50 de mirese în colivii, a făcut referire la fata din “Dacă bobul nu moare”, care, după ce este forţată să se prostitueze, se sinucide îmbrăcată în rochia de mireasă.După explicaţiile oferite în faţa cinemtografului Studio din Piaţa Romană, cele 50 de mirese s-au întors, în jurul orei 13.00, la Universitate. Acolo, ele au defilat în cerc în jurul fântânii, atrăgând din nou atenţia trecătorilor, care îşi explicau în mod diferit manifestarea, unii dintre aceştia crezând printre altele că este vorba despre o prezentare de modă.

Totuşi, cei interesaţi de subiectul filmului au început să şi discute pe marginea acestuia. Astfel, o femeie în vârstă şi-a spus părerea despre traficul de persoane: “Probabil că aici te împinge sărăcia, te împinge să ieşi pe stradă, cu bună ştiinţă te duci într-un loc unde ştii că poţi să dai greş. Rar au ajuns în situaţia asta fete înstărite sau cu ceva carte”.

Alţi trecători au spus pur şi simplu că li s-a părut neobişnuit ce se întâmpla la fântână şi au apreciat ideea de promovare a filmului “Dacă bobul nu moare”.

La fântâna de la Universitate a fost prezent şi regizorul filmului, Sinisa Dragin. El a spus că “Dacă bobul nu moare” este un film dur, care fie va plăcea foarte mult publicului, fie deloc. Totodată, regizorul a precizat că nu a făcut compromisuri în realizarea peliculei.o legendă românească din Ardeal, cea a “bisericii-plutitoare”. Astfel, un barcagiu retrăieşte legenda din urmă cu 200 de ani a ţăranilor români care au încercat zadarnic să mute o biserică de lemn de pe un deal în satul lor, în condiţiile în care la momentul respectiv construirea bisericilor ortodoxe era interzisă.

Lungmetrajul “Dacă bobul nu moare” a primit premiul publicului “Hubert Bals Fund” la Festivalul de Film de la Rotterdam (2011), a fost prezent în competiţia Festivalului de Film de la Tokyo (2010) şi în selecţia oficială a Festivalului de Film de la Cairo (2010). De asemenea, “Dacă bobul nu moare” a fost prezentat la ediţia din acest an a Festivalului de Film Transilvania.

Din distribuţia filmului fac parte, printre alţii: Valentin Teodosiu, Horaţiu Mălăele, Mustafa Nadarevic, Dan Condurache, Ioana Barbu, Alexandru Bindea, Simona Stoicescu, Franz Buchrieser, Milos Tanaskovic.

“Dacă bobul nu moare” a intrat vineri în cinematografele din mall-uri, însă premiera oficială a filmului va avea loc luni, de la ora 19.00, la Cinema Studio din Capitală.

“Dacă Bobul nu moare” a primit finanţare din partea Consiliului Naţional al Cinematografiei (CNC), TVR, Eurimages şi Hubert Bals Fund. Filmul este distribuit de ICON Production.

Sinişa Dragin este autorul lungmetrajelor “În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură” (Tiger Award la Rotterdam în 2002, premiul pentru regie la Torino şi Cairo, premiul pentru cel mai bun film la Belgrad, premiul pentru cel mai bun actor – Dan Condurache – la Bratislava), “Faraonul” (2001) şi “Lunga călătorie cu trenul” (1997).

Posted on November 20, 2011, in News and tagged , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: