Cea mai proasta scena de sex,dar si altele…

Stephen King şi Haruki Murakami se numără printre scriitorii nominalizaţi la premiul pentru cea mai proastă scenă de sex din literatură pe 2011, distincţie acordată anual de prestigioasa publicaţie The Literary Review, informează ediţia online a The Guardian.Bad Sex in Fiction Award, aflat la a 19-a ediţie, este acordat de revista Literary Review pentru cea mai bizară descriere a unui act sexual dintr-o operă literară, în intenţia de a-i descuraja pe ceilalţi scriitori să redacteze scene sexuale de prost gust. În general, premiul revine autorului care a inclus în opera sa, care poate fi excelentă, o scenă sexuală redundantă, de prisos. “Primul lucru care reiese din lista nominalizărilor de anul acesta, pentru scene de sex proaste în literatură – selecţia de mostre oribile pe care The Literary Review o realizează în fiecare an -, este cât de fecundă este imaginaţia scriitorilor. Dacă ei ar fi făcut jumătate din lucrurile pe care le-au atribuit personajelor lor, cu siguranţă că li s-ar fi aburit ochelarii”, scrie The Guardian. În fragmentele care fac parte din selecţia de anul acesta există “limbi agile, peşteri călduţe şi umede, mlaştini fără fund, cu peşti morţi, crini galbeni în floare, pivniţe cu vinuri care îşi eliberează buchetul în aer. Şi toate acestea se întâmplă înainte să apară masajul, întinsul, mângâierea, ciupitul, sărutul sau muşcăturile tandre”, potrivit The Guardian. The Literary Review a selectat, anul acesta, 12 scriitori, printre care se numără şi mari autori de bestselleruri. Printre aceştia se află “monarhul horrorului” Stephen King, cu noul său roman, “11.22.63”, dar şi Haruki Murakami, autorul trilogiei “1Q84”. Unul dintre fragmentele din cel mai nou volum al lui Stephen King îşi motivează selecţia în lista de nominalizări la premiul pentru cea mai proastă scenă de sex în literatură pe 2011: “A spus «Nu mă face să aştept. Am aşteptat destul», aşa că am sărutat tâmpla ei transpirată şi mi-am împins coapsele în faţă… A gemut, s-a retras discret, apoi şi-a ridicat şi ea coapsele, să se întâlnească cu ale mele. «Sadie, eşti bine?». «Oh, doamne», a spus ea şi eu am râs. Şi-a deschis ochii şi m-a privit, cu speranţă şi curiozitate. «Gata sau mai e?». «Mai e puţin», am spus eu. «Nu ştiu cât de mult, nu am mai fost de ceva timp cu o femeie»”. “Într-un an în care premiile literare au coborât ştacheta, suntem mândri să recunoaştem excelenţa literară din toată lumea (…) Scopul premiului este să atragă atenţia asupra descrierilor actului sexual în tonuri care subliniază sordidul, lipsa de gust sau obligaţia şi, de asemenea, doreşte să descurajeze asemenea practici”, au declarat reprezentanţii The Literary Review. Pe lista de nominalizări sunt prezente doar două scriitoare, Jean Auel, în vârstă de 75 de ani, autoarea seriei “Earth’s Children”, şi Dori Ostermiller. Potrivit The Guardian, autorul de pe listă care este cel mai greu de citat, pentru cititorii cu obrazul subţire, este australianul Christos Tsiolkas, nominalizat pentru volumul “Dead Europe”, iar cel mai succint este Chris Adrian, selectat pentru “The Great Night”: “Au făcut sex şi acesta părea cel mai bun lucru pe care puteau să-l facă”. Anul trecut, scriitorul Rowan Somerville a fost recompensat cu premiul pentru cea mai proastă scenă de sex din literatură pe 2010, pentru un pasaj din romanul “The Shape of Her” Anul acesta, ceremonia de premiere va avea loc la Clubul Marinei şi Armatei din Londra (The In and Out), pe 6 decembrie.

Posted on November 22, 2011, in News, Sport and tagged , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: