Pamantul,acum 100 de milioane de ani

Un articol publicat spre finele lunii trecute de catre prestigioasa revista de paleontologie Palaios si preluat de catre cateva dintre cele mai importante redactii de stiinta din lume anunta descoperirea unei adevarate “Sali de bal” a dinozaurilor. Descoperirea a fost facuta de catre doi paleontologi nord-americani, Winston Seiler si Marjorie Chan, de la Universitatea Utah, si aduce noi informatii referitoare la un interval putin cunoscut din istoria dinozaurilor – Jurasicul timpuriu, o perioada de timp cuprinsa intre acum 200 si 175 de milioane de ani. Descoperirea consta de fapt in foarte multe urme de pasi de dinozauri, care au fost gasite in sud-vestul Statelor Unite, la granita dintre statele Utah si Arizona. Despre semnificatia acestei descoperiri am stat de vorba cu Dr. Zoltan Csiki,
lector la Laboratorul de Paleontologie al Facultatii de Geologie si Geofizica – Universitatea din Bucuresti. Rep: Va rog sa ne dati mai multe detalii despre aceasta descoperire. Cum arata lumea in care paseau acesti dinozauri? ZC: Urmele de pasi sunt distribuite pe o suprafata de circa 3.000 m2 si au fost gasite in roci formate in medii continentale (adica pe uscat), grupate sub denumirea de Formatiunea Gresiei de Navajo. Rocile respective sunt de fapt gresii, care s-au format prin cimentarea unor nisipuri deosebit de vechi. Acum aproape 180 de milioane de ani, aceste nisipuri – care nu se consolidasera inca – se acumulau intr-o zona desertica. Acest desert se intindea pe suprafete foarte mari – gresiile ajunse in zilele noastre fiind gasite pe o arie de peste 265.000 km2, adica de 1,2 ori mai mare decat teritoriul Romaniei, dar care initial era probabil de cel putin 2,5 ori mai extinsa decat suprafata pastrata pana in prezent. Desertul acoperea marginea vestica a supercontinentului Pangea, un supercontinent ce reunea toate masele continentale majore incepand cu sfarsitul perioadei permiene (adica acum circa 250 de milioane de ani) si pana in Jurasicul mediu (circa 170 de milioane de ani).

Rep: Cu ce am putea asemana desertul de pe supercontinentul de acum mai bine de 200 de milioane de ani?
ZC: Acest desert era foarte asemanator cu Sahara zilelor noastre. Avea intinderi mari de nisip (erg-uri sau “mari de dune”), in care suprafetele acoperite de dune alternau cu zone de interdune, de regula mai putin aride.

Rep: Sa intelegem deci ca urmele – atat de numeroase – au fost gasite intr-un mediu desertic. Cum se explica asemenea diversitate a formelor de viata in desert?
ZC: Un astfel de mediu era – si este – in mare masura ostil vietii, atat datorita conditiilor climatice extreme, cat si lipsei resurselor de hrana, mai ales in cazul animalelor ierbivore.
De aceea aceasta descoperire este cu atat mai interesanta, pentru ca demonstreaza ca in acel desert (sau cel putin zonele marginale ale acesteia) au existat si conditii prielnice pentru a sustine o asociatie faunistica diversificata. Acest lucru poate fi explicat doar prin existenta repetata a unor perioade ploioase, perioade care permiteau dezvoltarea unei vegetatii, precum si acumularea de ape freatice care sa sustina vegetatia si pe durata anotimpului secetos.

Rep: Sa ne intoarcem indarat in timp, acum aproape 200 de milioane de ani, in locul in care au fost descoperite aceste urme. Cum aratau aceste locuri pe atunci?
ZC: Vreau sa atrag atentia ca urmele de pasi dau indicatii mai putin despre forma sau morfologia animalelor, ci mai curand despre modul de viata si paleobiologia acestora.
Cercetatorii au identificat urme apartinand la 4 specii de dinozauri, atat carnivori cat si ierbivori.

Urmele acestora se suprapun pe alocuri, sugerand ca animalele care le-au lasat nu erau doar in trecere prin zona, ci ca aceasta era traversata in mod repetat de catre diverse organisme, de talii diferite (suprafata cu pasi fiind descrisa drept “sala de bal a dinozaurilor” de catre unul dintre autorii descoperirii).

In urma studiului directiilor preferentiale ale traiectoriilor de deplasare, precum si ale structurilor sedimentare ale vechilor dune, cercetatorii au reusit sa arate ca animalele se deplasau in general paralel cu crestele dunelor de atunci, folosind drept trasee, zonele mai coborate, mai bine batatorite (si deci mai sigure) si mai umede, deci probabil mai bogate in vegetatie. De altfel, umiditatea mai ridicata din aceste zone a permis conservarea urmelor de pasi, altfel intalnite de regula in roci mai fine (argile, calcare) formate in foste lacuri sau zone litorale.

Rep: Haideti sa rezumam importanta acestei descoperiri.
ZC: Importanta acestei descoperiri consta in principal in faptul ca :

1) ofera o documentare mai detaliata asupra ecosistemului desertic din Mezozoic, putin cunoscut, mai ales sub aspectul acesta al urmelor de pasi.
2) ofera informatii importante asupra evolutiei ecosistemelor si faunelor continentale mezozoice in general.

Spun asta mai ales pentru ca Jurasicul timpuriu poate fi considerat un fel de “Ev Mediu” in istoria dinozaurilor, o perioada relativ putin cunoscuta, in special in America de Nord. Si asta in conditiile in care evenimentele de diversificare cele mai importante, originea principalelor grupe majore de dinozauri, atat de bine cunoscute din depozite mai noi, par sa fi avut loc pe parcursul acestei perioade de timp. Noile descoperiri ofera informatii necesare pentru a completa imaginea evolutiei acestor animale in vestul Pangeei inainte de inceputul ruperii acesteia in continentele actuale.

Rep: Dar urmele dinozaurilor nu sunt singura descoperire recent anuntata care intregeste imaginea vietii pe Terra de acum mai bine de 100 de milioane de ani. In aceeasi perioada, agentiile de stiri anuntau si descoperirea unei reptile cu pene, care nu putea zbura. Nu este insa prima fosila de reptila cu pene descoperita pana in prezent. De ce a starnit insa aceasta descoperire atat interes?
ZC: Daca Jurasicul timpuriu este Evul Mediu al dinozaurilor, Jurasicul mediu (cuprins intre acum 175 si 161 de milioane de ani) este chiar un “Ev Mediu intunecat”, o perioada de timp din care cunoastem cele mai putine specii de dinozaur – din nou, in pofida faptului ca diversificarea majora a liniilor separate in Jurasicul timpuriu trebuie sa fi avut loc in aceasta perioada de timp.

Aceasta este si perioada de timp in care linia evolutiva ce duce catre pasari s-a separat de cel al theropodelor (dinosauri carnivori) maniraptore. Din pacate, nu cunoastem prea bine primele etape ale acestei evolutii, iar toate descoperirile recente de dinozauri cu pene si pasari primitive din China sunt databile mult prea tarziu pentru a documenta aceste etape.

Rep: Va rog sa ne descrieti mai in detaliu aceasta descoperire.
ZC: Acest gol de informatii pare sa fie completat partial prin descoperirea unei “proto-pasari” din roci datand de la limita dintre Jurasicul mediu si tarziu (aprox. 168 la 152 milioane de ani). Noua specie, denumita Epidexipetryx hui (numele se traduce prin “animal ce prezinta pene”) – descoperit in nordul Chinei, a fost descris de o echipa de cercetatori de la Institutul de Paleontologie de Vertebrate si Paleoantropologie a Academiei Chineze de Stiinte.

Specia noua pare sa faca parte dintr-un grup de theropode (dinozauri carnivori) strans inrudite cu grupul de origine al pasarilor (fara a fi insa stramosii propriu-zisi ai pasarilor). Avea marimea unui porumbel si este conservat impreuna cu penajul. Un element special al penajului il reprezinta existenta, in regiunea cozii, a patru elemente (“pene”) alungite (aproximativ egale cu lungimea totala a a corpului). Astfel de pene lungi ale cozii sunt folosite de pasarile actuale drept ornamente avand un rol important in timpul comportamentelor de curtare. Probabil acelasi rol era indeplinit si de penele codale ale lui Epidexipteryx.

Rep: Sa intelegem ca cerul planetei era brazdat, in perioada Jurasicului mediu, de asemenea reptile zburatoare asemanatoare unor porumbei din zilele noastre?
ZC: Nu. Ceea ce este interesant la aceasta noua specie este ca penajul nu pare sa cuprinda si pene de zbor, indicand, alaturi de lipsa oricaror specializari scheletice, inadaptarea animalului pentru un mod de viata zburator.

In concluzie, noua reptila “cvasi-pasare” demonstreaza clar ca penajul a aparut cu mult inainte de specializarile tipice pentru zbor, in timp ce teoriile mai vechi sustineau ca penele sunt un produs al adaptarii pasarilor la un mod de viata zburator. Tipurile de pene recunoscute in Epidexiperyx (si la alte theropode cu pene) sustin ipoteza conform careia penajul a aparut relativ devreme in cadrul grupului theropodelor, cu rol de termoreglare si izolare termica a corpului, precum si de ornament sexual, abia ulterior evoluand spre rolul esential pe care il are in sustinerea activitatii de zburator la pasarile moderne.

Desigur, existau reptile zburatoare in Jurasicul mediu, deci contemporane cu noul dinozaur din China. Acestia sunt insa pterosauri, rude indepartate ale dinozaurilor, si care s-au adaptat unui mod de viata zburator independent de pasari.

Dr. Zoltan Csiki este lector la Laboratorul de Paleontologie al Facultatii de Geologie si Geofizica – Universitatea din Bucuresti. Interesul sau major de cercetare este studiul organismelor vertebratelor din perioada Mezozoica, in principal al dinozaurilor si altor vertebrate contemporane acestora, din Bazinul Hateg. Participa din 1991 la sapaturile paleontologice si studiul fosilelor din Bazinul Hateg, publicand o serie de lucrari asupra acestora, inclusiv descrierea unor specii noi de vertebrate fosile.

Posted on November 22, 2011, in Others and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: