Posibilitatea unei serii L.A. Noire.

Atunci când producătorii originali ai lui L.A. Noire, cei de la Team Bondi, au dat faliment iar Rockstar Games a păstrat tăcerea în legătură cu acea situație, fanii acestui joc s-au gândit probabil că nu prea există șanse să mai vadă vreodată o continuare.

Atata timp cat Rockstar Games deține drepturile pe acest joc nu este exclusa ideea transformării lui L.A. Noire într-o serie.
Pe site-ul oficial al celor de la Rockstar Games un fan a întrebat ce se v-a întâmpla cu jocul, iar Rockstar i-a răspuns astfel:
Chiar dacă nu va mai exista vreun DLC sau conținut nou pentru L.A. Noire (suntem mult prea ocupați cu Max Payne 3, GTA V și alte jocuri), nu te gândi că nu există posibilitatea ca un nou titlu din franciza L.A. Noire să apară în viitor. Pur și simplu nu am decis nimic. Suntem foarte mulțumiți de cum a ieșit jocul și ne gândim la viitorul sau ca serie. Nu ne grăbim să facem continuări dar asta nu înseamnă că nu vom ajunge la ele la un moment dat – cum a fost în cazul lui Max sau Red Dead. Avem atâtea jocuri pe care vrem să le facem iar problema e una de timp și putere de lucru.

Tu ce joc nou de la Rockstar Games ai vrea să vezi în curând?

Posted on February 14, 2012, in Games and tagged , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: